Alături de simpaticul Cosmin Seleşi, telespectatorii au parte de o competiţie cum nu s-a mai văzut, cu întrebări cât se poate de trăznite şi răspunsuri pe măsură în quiz-show-ul familiilor din întreaga lume, FamiliaDA! Cea mai longevivă emisiune de gen din SUA, FamiliaDA aduce faţă în faţă cele mai spontane şi haioase familii, într-o întrecere inedită. "Oare ce fac bărbaţii pentru a-şi alinta soţiile?", aceasta este una dintre haioasele întrebări care vor provoca două familii să intre în concursul unde voia bună este la cote maxime. Fireşte, pentru o astfel de întrebare pot exista sute de variante de răspuns, însă nu toate sunt şi cele câştigătoare. Ceea ce este cu totul şi cu totul aparte în acest quiz este faptul că nu există răspuns corect, ci doar răspuns popular. Înainte ca familiile să intre în concurs, aceleaşi întrebări sunt adresate unui grup de 100 de persoane, iar cele mai populare răspunsuri devin variante câştigătoare, punctajul lor în competiţie fiind corelat gradului de popularitate. În fiecare ediţie, vor veni în platoul emisiunii alături de Cosmin Seleşi două familii, fiecare dintre ele având câte cinci membri, fie că este vorba de părinţi şi copii, surori, mătuşi şi veri, naşi şi fini, chiar şi prieteni. Orice familie se poate bucura acum de o experienţă incredibilă şi de premii în bani foarte atractive la FamiliaDA.
 
Top